Acesta nu e un basm cu a fost odata ca niciodata. E o poveste de azi, in care ea lucra de 8 ani intr-o multinationala si le zicea tuturor cat de fericita e cu viata ei.

La suprafata nu parea nimic nelalocul lui. Atat doar ca avea o pornire compulsiva de a-si cumpara pantofi. Avea pantofi de piele, cu toc, fara toc, drepti, cu barete, cu bretele transparente, cu bretele lungi aurii pe gamba si o data pe saptamana, trebuia sa hraneasca Demonul Pantofar.

Ea radea si le spunea celor 2 prietene cu care vorbea o data pe luna la telefon, ca „daca nu opresc astia reducerile, o sa ajunga sa-si mai ia o casa doar pentru pantofi.”

Nimeni nu ii spunea ca ar fi ceva in neregula pentru ca nu avea cu cine sa se destainuie sau cui sa i se deschida. Nici ea nu stia ca ar fi vreo problema, si in putinul timp cand nu lucra, in pauza de masa, 30 de minute se uita la pantofi pe 5 siteuri concomitent, ca intr-un fel de vanatoare.

In fiecare seara pleca ultima de la birou, desi programul era pana la 19:00. Stia ca daca iese ultima, e clar ca a avut o zi plina. Uneori mai statea cate 2 ore dupa ce plecau toti, sa isi faca planul pentru a doua zi si sa vina cu propuneri de campanii pentru seful ei. Voia sa dea bine si sa nu-l descumpaneasca, pentru ca daca si-ar fi pierdut jobul, n-ar mai fi avut niciun sens.

Se ingropase in munca de pe la 23 de ani. De atunci, in afara cearcanelor si a problemelor hormonale, nu o trada nimic cum ca ar fi obosit. Isi spunea ca e slaba daca o doare burta cand era la ciclu, asa ca lua din timp un Nurofen si se misca rapid la munca, ignorandu-si corpul. Muncea si cand racise de Craciun si primise un cadou micut de Secret Santa: o cana cu o pisica.

Se gandea sa-si ia o pisica, dar probabil ar fi chinuit-o sa o lase mai mult singura, asa ca tot amana momentul unei vietati.

De iubit n-avea timp si oricum putinele interactiuni cu niste iubiti, pe care ii cunoscuse tot la locul de munca s-au dovedit a fi extrem de chinuitoare.

Ba, alergau ei la inceput dupa ea si apoi se schimbau rolurile si ea trebuia sa ofere mai mult, ba intra din start in relatii cu parteneri indiferenti.

Ii era mai comod sa-si spuna ca asa sunt barbatii, niste ignoranti, si apoi se refugia in munca.

Nu se gandea la o familie si nici la familia ei cu precadere. Cand se gandea o mai lua cate un nod in gat si un gol in stomac, asa ca se ferea si sa vorbeasca cu ai ei.

Uneori statea seara si mai plangea cand isi dadea seama ca-si lasa televizorul pe fundal, doar sa se auda cineva vorbind, dupa care se cufunda intr-un somn agitat, cu certuri de la munca.

Nu se gandea la o familie si nici la familia ei cu precadere. Cand se gandea o mai lua cate un nod in gat si un gol in stomac, asa ca se ferea si sa vorbeasca cu ai ei. Z

Uneori statea seara si mai plangea cand isi dadea seama ca-si lasa televizorul pe fundal, doar sa se auda cineva vorbind, dupa care se cufunda intr-un somn agitat, cu certuri de la munca.

Ar fi vrut sa stie de ce o durea pe interior singuratatea si de ce era obosita, dar avea prea mult de munca, asa ca n-avea timp de prostiile astea.

Se epuiza, hranea Demonul Pantofar, mai plangea si mai trecea o saptamana.

Ce nu vedea ea era fix copilaria ei, cea care o formase in femeia de afaceri de azi.

In copilarie, parintii erau foarte regizi si mai putin prezenti. Ai ei o cicaleau mereu sa invete si sa nu ii faca de ras, asa ca asta a facut.

Cand lua cate un 10 ii ziceau: Bravo, nu degeaba te hranim.

Uneori, la sfarsit de an, primea cate o pereche de adidasi sau o bluza mai colorata. Nu erau de firma, dar erau ceva pentru scoala, sa mai aiba cu ce se schimba.

Cand avea lucrari sau teze, prima intrebare era: „Cat ai luat? Dar colega-ta cat a luat?”

Daca avea o nota mica, o certau ca ii facea de ras in oras si apoi cum se mai uitau vecinii la ei, daca nu lua premiu 1?

Ea a invatat ca daca vrea atentia parintilor, pe care o confunda cu afectiunea, trebuie sa dea mai mult. Sa trudeasca, sa nu ii faca de ras. Si invata mult si plangea mult cand profesorii o discreditau. Pentru ea, o nota nu era doar un calificativ la scoala, era biletul ei spre afectiunea parintilor. Si fara iubirea lor, totul era degeaba.

Asa ca a crescut si s-a indepartat si cu cat treceau anii, cu atat fugea de ea in munca.

Isi cauta parteneri care sa o respinga, pentru ca asta era mediul ei familiar, dupa care se epuiza oferind.

Ea invatat o dragoste conditionata, in care doar daca presta ceva, se simtea demna de afectiune.

Din pacate, ea uitase sa se iubeasca si-si hranea golul afectiv cu pantofi. Zeci de pantofi pentru zecile de clipe cand ar fi vrut sa fie luata in brate si acceptata pentru cine era, nu pentru ce ii cereau altii sa fie.