Evitarea emoțiilor

Persoanele care au experimentat traume pot dezvolta mecanisme de apărare care implică evitarea sau inhibarea emoțiilor. Acestea pot încerca să evite cu orice preț să simtă durerea, tristețea sau furia, prin disociere, dependențe sau mecanisme compulsive: mâncat compulsiv, shopping, dependență de Social Media, dependențe de substanțe nocive, etc.

Impactul asupra dezvoltării creierului

Trauma din copilărie poate afecta dezvoltarea creierului în zone cheie responsabile de reglarea emoțiilor și gestionarea stresului, cum ar fi amigdala și hipocampul. Aceste modificări pot influența abilitatea de a face față provocărilor emoționale și de a forma relații sănătoase.

Hipervigilență și reactivitate excesivă

Persoanele care au experimentat traume pot dezvolta o stare de alertă constantă, hipervigilență și reactivitate excesivă la situații sau stimuli care le amintesc de traumele trecute. Aceasta poate duce la anxietate și dificultăți în a se relaxa și a se simți în siguranță, datorită unei amigdale hiperactive, ce are că scop menținerea noastră în siguranță.

Izolarea socială

Trauma poate determina unele persoane să se izoleze social pentru a evita interacțiunile care le pot aminti de experiențele traumatice sau pentru a evita să rănească sau să fie rănite de alții. Izolarea socială poate agrava simptomele de depresie și anxietate, pornind de la credințe limitative cum ar fi: „sunt de nedorit”, „nu merit iubire”, „trebuie să lupt să fiu acceptat/ă”.

Auto-victimizarea

Persoanele traumatizate pot dezvolta o auto-imagine de victimă, percepându-se ca fiind vulnerabile și neputincioase în fața vieții. Acest tip de atitudine poate împiedica dezvoltarea încrederii în sine și a capacității de a face față provocărilor. Victima înțelege că valoarea ei este limitată la comportamentul primit de cei din jur, și nu la adevăratele sale resurse și valori.